pentru cineva drag

Soarele era darnic in ziua aia. O zi de vara frumoasa cu multe culori. Statea cu ochisorii inchisi si, chiar daca bucuria din natura indemna la voiosie, isi continua somnul dulce de dimineata. Suparat putin de visul intrerupt de lumina noilor zori reuseste sa-si intoarca spatele si sa se bucure in continuare de linistea din jur.

-Reeeeex!!!

Deschide ochii mari fiindca stie ca n-o sa mai reuseasca sa aduca inapoi soriceii aia atat de aproape de gheruta lui. In timp ce Kitty isi intinde muschii incordati de atata somn , un fosnet se aude din ce in ce mai apropiat.

- 'Neata, dragutule! Hai la micul dejun.

Catelul zburda haotic in jurul fetei care incearca sa tina in echilibru castronul cu mancarea pregatita.

- Nu mai fi asa curios, tu catel! :) Mai bine ai chema-o si pe Lady. Hai, repede!

Rex isi intoarce privirea spre spatele casei aratandu-i stapanei unde-i leneveste preferata.

- Uite, papa! Laaady, hai si tu o data!

Intr-un final, asteptata ca o rasfatata ce e, Lady apare tantos si nu pare tentata deloc de bunatatile din farfuria ei.

- Nu iti place chiar nimic?

Rex infuleca pofticios si se uita mirat catre catelusa mult prea mofturoasa. Curios din fire se apropie de bolul ei. Trezita de cutezanta amicului ei, Lady maraie cu elan si luandu-si farfuria in dinti se retrage pentru a savura in liniste. Asa e micul dejun la ei in fiecare dimineata. :).

- Sunteti niste tantalai de catei, sa stiti! :))

In prag, Kitty isi asteapta randul. Casca mult si larg pana cand aude usa frigiderului. E singura care il trezeste automat.

- Hai, Kitty! Uite si tie.

.........................................................................................................

Multumit de mancarica de dimineata, motanelul isi reia siesta cu Rex langa el. Soarele ii incalzeste blanita alba. O albina il necajeste dar fara folos. Acum e pauza, joaca mai tarziu. :).Afara, in strada, gainile se bucura de liniste.

- Laaady, lasa-le in pacee!!

Incepe brusc un amestec de cotcodaceli, in timp ce catelusa se bucura de placerea ei zilnica. In urma ei penele se ridica spre cer... Si cerul e atat de albastru...

~~ pentru animalele mele din cer care azi s-au reintalnit :( ~~

Nu te ajuta la nimic sa traiesti pe pamant,cu indiferenta. Pentru ca nu se stie ziua in care o sa ti se raspunda cu INDIFERENTA si atunci cine te va ajuta?!

Make your own banner at MyBannerMaker.com!

Ultima barfa!!!

...Numai ca, din pacate pentru unii, nu am nici o barfa noua. :)). Dezamagire totala? Imi pare sincer rau ca am creat confuzie. :P. O sa ma amuz cat de usor poti influenta oamenii daca stii cu ce sa ii ademenesti. Pun pariu ca o sa am destule accesari cu asa un titlu. :)). Adevarul e ca, daca devenim suficient de seriosi, ne place sa barfim. Doar ca, una e cand zici ce parere ai despre Geta care si-a luat masina noua din banii lu' ta'su, si alta cand ii mai pui in carca si un prunc cu vecinu. Cei care isi petrec timpul mai mult sa "imbunatateasca" o barfa se numesc, in conceptia mea, "tzatze", citit cu A de la ALIN, ca sa nu fie interpretari. Acest apelativ il voi folosi atat pentru genul feminin cat si pentru cel masculin. E de la sine inteles ca un barbat care se ocupa cu asa ceva isi pierde total masculinitatea.

Am o poveste ipotetica despre un oras ipotetic si oameni ipotetici. Sa stabilim de la inceput ca totul e ipotetic, fara referiri la cineva, ceva sau altceva. :). In orasul acesta, mic ca marime, oamenii isi duc viata ca oriunde altundeva, poate plictisiti uneori de stirile de la ora 5, de salariile infime, de grijile zilnice, de vecini sau prieteni, de neputinta de a urca mai sus in societate, de a avea o viata mai buna...dar, lasand la o parte filosofiile, totdeaua deschisi la barfe care mai de care mai picante. Poate ca e placerea lor zilnica. Poate unele tzatze fac concurs care vine cu una mai buna. Poate nu au bani de cafeaua de dimineata sau serviciul e monoton. In orasul ipotetic traiau un numar considerabil de tzatze de ambele genuri, cu varste cuprinse intre putini si multi ani. O caracteristica a lor era extraordinara preocupare pentru ceilalti, reuseau sa expuna o problema necunoscuta niciunuia in mod direct, in maxim doua zile. Ei stiau tot ce se intampla cu tine (in cazul ipotetic ca ai fi un locuitor al orasului ipotetic, evident). TOT! Ieri, azi, maine, oricand la orice ora. Uneori, te poti consulta cu o tzatza ca sa iti spuna ultimele noutati despre tine. Tzatzele nu sunt usor de descoperit. De obicei, umbla sub acoperire. Sunt usor de descoperit cand sunt mai multe. Le tradeaza fata. :P. Locuitorilor acestui oras le-as spune ca nu au cum sa se fereasca de ele. Pentru ca apar cand te astepti mai putin si nu se sfiesc sa faca ce stiu mai bine..Unora ne place sa ne jucam tenis, sa ascultam muzica, sa stam cu prietenii. Altii adora sa inventeze sau sa inmulteasca numarul persoanelor puse la curent cu ultima noutate. As avea si altfel de apelative pentru tzatzele din povestea noastra insa vreau sa fiu cat mai diplomata posibil. Altfel, ar parea ca as avea o legatura cu acest oras ipotetic, ceea ce este, evident, gresit! Insa, acelora care inghit momelile si le savureaza fara remuscari, le-as spune sa mestece mai bine inainte si sa aiba o viata linistita, sa fie sanatosi si fericiti!

Ce ai mai barfit in ultima vreme? (stiu sigur ca iti place pentru ca altfel nu accesai linku :P)

Minunea mea - înapoi acasă

Stau cuminte în pătuţul meu . M-am acoperit bine cu plapuma, gândindu-mă la frigul de afară. În camera mea e călduţ şi bine. Mă cufund cu capul in pernă şi zâmbesc. Îi aud pe ai mei în bucătărie. Ce frumos e acasă!

Pana acum o saptamana, am stat într-un salon steril, la spitalul de copii Louis Ţurcanu din Timişoara, clinica de transplant medular. Mi-au facut autotransplant de celule stem. Intervenţia în sine nu-i complicată. Mai dificil e în perioada imediat următoare transplantului dar, în cazul meu, Doamne-Doamne m-a tinut in palmele Lui si totul a trecut mult mai uşor decât îmi imaginam. Am iesit din spital dupa aproximativ o luna, ceea ce e de bine.

Am fost printre cei norocoși. Dupa ce treci peste un hop si totul se aranjeaza, primesti puterea sa uiti. Si asta e asa de bine! Se intampla, insa, adesea sa uiti sa multumesti pentru ajutorul primit cand aveai mai multa nevoie. Atunci cand te simti singur sau cand te cuprinde frica, stii sa ceri ajutor de sus. Indiferent daca sunt credinciosi sau nu, in momentele grele, oamenii isi amintesc de Dumnezeu. Cam asa e natura umana. E atotputernica pana la proba contrarie. Si, o data primit ajutorul cerut, totul revine la normal. Tocmai din acest motiv, as vrea sa scriu cat de mult m-a ajutat Dumnezeu in incercarea mea. Si nu doar pe mine, pe toti cei apropiati mie. Am avut, ca fiecare, un moment de slabiciune, cand simteam ca nimic nu mai are rost, ca nu mai e cale de iesire. Atunci m-am rugat cum m-a invatat mama. Nu prea stiu sa ma rog asa ca in carti, I-am zis lui Doamne-Doamne ce am simtit si I-am cerut sa ma ajute sa ies din starea in care eram. Si dupa alea doua zile in care am plans pana mi s-au umflat ochii, am simtit ca o sa fie bine. Nu prea stiu cum sa explic de unde a venit linistea asta dar, asa s-a intamplat. Si toate parca s-au asezat ca intr-un puzzle. Tot ceea ce credeam ca va fi extrem de dureros sau imposibil de indurat sufleteste a trecut, mai usor sau mai greu. Dar, a trecut!

Ajutorul a venit de peste tot. Am cerut de la El si a avut grija sa il primim. Chiar daca am fost unul din cazurile fericite si nu a fost nevoie de apel umanitar, am primit sprijin material și spiritual. Ne-au fost alături oameni cu suflet mare. Atat de multi oameni! Am simțit că prin puterea comună a rugăciunii am primit liniște sufletească și putere pentru ca totul să fie mai ușor. Asta a fost minunea mea.

Multumesc!